Balsam pentru Suflete: Tradiţii şi obiceiuri similare

Dacă analizezi culturile unor state, realizezi cât de asemănători suntem, noi oamenii, indiferent de zona din care facem parte. Nu ar fi posibil, altfel, să înţelegem cursul istoriei dacă nu am avea legende, tradiţii şi obiceiuri care să ne definească, să zicem, cultura sau existenta şi să ne facă să înţelegem şi cultura altor popoare.

Şi e normal să fim asemănători pentru că oamenii sunt surprinzători, inventivi şi atât de complex creaţi încât pot povesti despre ei şi zona din care provin în atât de multe moduri încât nu ai cum să nu fii captivat, să fii curios în ceea ce priveşte informarea mai aprofundata sau pur şi simplu să aduci mai aproape de tine o parte din cultura altor popoare, doar pentru a realiza cât de multe avem de învăţat despre noi înşine, ca popor şi despre alţii.

De exemplu, la romani, Ovidenia alături de Filipii de toamnă, Noaptea strigoilor, Sfântul Andrei şi Sânnicoară (Sfântul Nicolae) formează în perioada dintre 13 noiembrie şi 6 decembrie, un ritual de înnoire a timpului, a anului care poate fi asociat cu Anul Nou în timpul dacilor. Există mâncăruri tradiţionale, obiceiuri şi tradiţii care, cumulate, crează o simbolistica fantastică în istoria românească. În cultura chinezească, acest început poartă denumirea de Sărbătoarea Primăverii unde Pachețelele de primăvară reprezintă o mâncare tradiţională fără de care această sărbătoare nu ar putea fi oficiata aşa cum se cuvine şi cel mai probabil ar da peste cap istoria şi însemnătatea acestei sărbători.

Pentru că un popor este suma tuturor culturilor sale, obiceiurilor, datinilor şi moştenirii care ne este lăsată de înaintaşii culturii acelui popor care au dat din puţinul lor, indiferent ce înseamnă acel puţin, mai departe spre învăţare şi altora cunoştinţele lor, amintirile lor, trudă loc, ideile şi determinarea lor. Tot ceea ce e un popor, în prezent, este suma acţiunilor precursorilor acelui popor şi ceea ce au învăţat, în simplitatea lor, ar trebui să învăţăm şi noi să păstrăm în prezent şi să îi învăţăm pe cei care vin din învăţăturile pe care le-am asimilat noi. Şi astfel păstrezi un popor unit, puternic, viu!

Şi dacă ne gândim la ritualurile de Ovidenie, de exemplu, ştim că oamenii cei mai merituoşi primesc darul de a prevesti vremea în perioada următoare. Cerul este, în acest caz cel mai bun aliat căruia să i se adreseze în demersul prin care oamenii se pregătesc pentru iarnă şi primăvara, pentru a celebra trecerea anotimpurilor şi blândeţea cu care pământul cinsteşte oamenii, atât timp cât este îngrijit şi ocrotit, cu bunătăţile sale care fac viaţa mai uşoară şi mai prospera. Şi mă gândeam la salata cu urechi de lemn a chinezilor şi văd o familie strânsă la o masă mică de lemn unde îşi spun ofurile, bucuriile, speranţele şi ţelurile pentru noul an. Şi îmi imaginez că denumirea preparatului poate fi asociată cu gândurile care sunt păstrate precum o promisiune că toate au o rezolvare şi timpul îşi va spune cuvântul. Pentru că puterea gândurilor are o încărcătură atât de profundă încât are repercusiuni asupra noastră şi a mersului vieţii. Odată ce le dai glas, acestea nu mai pot fi retrase şi sunt prinse ca într-un şirag de mărgele de noi promisiuni ale noastre către noi înşine că vor avea un efect, depinde de noi dacă acesta va fi benefic sau catastrofal. De ce de lemn? Pentru că lemnul este cel mai utilizat material, încă din vechi timpuri pentru a încălzi şi adăposti omul, fie de asprimea vremii, fie de pericolele iminente cu care acesta se confruntă în viaţă.

Dacă afli că urechile de lemn reprezintă o specie de ciupercă ce poate fi asortată cu diverse ingrediente şi dau gust unei game diversificate de produse, îţi reaminteşti de pământ, de rodul acestuia şi de importanţă sa în cultura umană, fie ea românească, chinezească şi aşa mai departe. Pentru că depindem de roadele pământului şi desfăşurăm ritualuri care au la baza recunoştinţă faţă de acesta şi tot ce ne oferă spre a ne hrăni, a ne pregăti pentru munca şi pericolele vieţii sau pur şi simplu pentru a ne lua timpul necesar desfătării alături de cei dragi de care ne-a legat viaţă atât de frumos, trainic şi indestructibil precum rezista pământul în faţa tuturor elementelor naturale de care este lovit de-a lungul anilor.

Ca să mai dau un exemplu, există flori de piatră atât în spaţiul românesc cât şi în cel chinezesc. În prima tara aceste flori rezista oricăror condiţii vitrege, nu au nevoie de apă şi sunt hrănite de sol cât timp vremea nu este de partea lor, încercând să le doboare, punându-le la încercare rezistenţă, curajul şi determinarea. Floarea este de origine americană dar datorită adaptabilităţii sale creşte frumos şi nepretenţios şi pe meleaguri romaneşti. În China, acestea sunt un preparat alimentar având la baza curcan, printre alte ingrediente şi niciun pic de apă. Curcanul, o altă fiinţă ce depinde de roadele pământului pentru a supravieţui şi a creşte şi lipsa de apă a mâncării, asemenea florii care se găseşte şi în ţara noastră, presupune rezistenţă, reorganizare a tot ceea ce părea normalitate şi adaptabilitatea la condiţii grele pentru o existenţă trainică, sau pentru satisfacerea nevoilor umane cum ar fi hrană.

Suntem asemănători şi diferiţi, banali şi speciali, unici şi copii ale noastre şi ale altora. Suntem puţin din toate şi întregi din nimic. Suntem ceea ce alegem să fim şi ne comportăm cu ceilalţi şi cu mediul aşa cum vedem în jur şi ar trebui să ne punem întrebări în privinţa noastră. Oare nu e mai plăcută învăţarea decât neînţelegerile politice? Nu e mai frumoasă o masă de oameni de naţionalităţi diferite care împărtăşesc experienţe şi bucurii ori neîmpliniri şi tristeţi? Nu e frumos să ne amintim să fim umani?

Acest articol răspunde provocării lansate în cadrul competiţiei SuperBlog.