S-au scris multe opere despre iubire şi se vor mai
scrie. Iubirea este un subiect inepuizabil. Este o muză care se strecoară în
sufletul omului pe nesimţite, trezind în el sentimente şi stări de care nu se
credea capabil vreodată.
Până să găsim omul potrivit lângă care să
trăim cea mai frumoasă poveste de iubire, ne lovim, inevitabil, de acele iubiri
pasagere în care de prea multe ori nu ne găsim locul. Iubiri neîmpărtăşite,
iubiri care ne rănesc şi care ne schimbă, iubiri pentru care sacrificăm totul
în speranţa că aceea este dragostea pe care o căutăm cu adevărat. Rămânem
dezamăgiţi, însă şi ne agăţăm de frânturi de speranţe.
Ce se
întâmplă când ne îndrăgostim de persoană nepotrivită? Nepotrivită pentru că
persoana respectivă nu ne împărtăşeşte sentimentele. Ne simţim goi pe dinăuntru
pentru că ne-am oferit inima persoanei de care ne-am îndrăgostit. Când iubirea
ne este împărtăşită, în locul inimii noastre, ne este oferită o altă inimă.
Omul iubit ne oferă inima sa pentru a putea trăi. Dacă ne oferim inimă fără să
primim alta la schimb, lumea noastră moare puţin câte puţin.
Niciodată nu
vom mai fi aceiaşi după o astfel de iubire. Ne privim în oglindă şi constatăm
că nu cunoaştem chipul palid înfăţişat de ea. Ochii plânşi, părul răvăşit,
cearcănele care amintesc de nopţi întregi în care doar luna şi perna ne ştiau
lacrimile şi patimile care se luptau în adâncul sufletelor noastre. Ni se vor
lua multe. Vom renunţa la naivitatea care ne caracterizase până atunci şi vom
învăţa că nu toţi oamenii merită iubirea noastră sinceră.
Dar vine şi
acea zi în care învăţăm să trecem peste iubirea pentru omul care nu a găsit loc
în inima şi viaţa sa, pentru sufletul şi dragostea ce, cu atât de multă
uşurinţă, ne-a distrus. Oare vom mai putea iubi vreodată? Cu siguranţă nu vom
mai fi aceiaşi oameni darnici, gata oricând să se sacrifice pentru iubire. Vom
renunţa la a mai spera la sufletul pereche, la faptul că vom şti cine este în
momentul în care îl vom zări pentru prima dată. Vom uita poveştile cu prinţi şi
prinţese ce ne-au încântat copilăria. Poate, doar poate, nu vom mai deveni
martirii unei iubiri distructivă.
Şi când ne
vom aştepta cel mai puţin, când ultima geană de speranţă va fi gata să ne
părăsească sufletul şi să se înalţe către cer, va apărea soarele. Curcubeul va
lua locul norilor şi picăturilor care ne picurau de atât de multă vreme din
ochi şi ne scăldau obrajii cu nefericirea lor. Odată cu soarele va veni şi omul
potrivit, cel pe care îl aşteptasem din primul moment Acel om peste care nu mai
sperasem să dăm în viaţă. Dar, totuşi, acel cineva vine pentru că, măcar pentru
un timp, toţi avem dreptul la fericire.
Avem dreptul
de a cunoaşte dragostea adevărată. Ne va fi oferită atât de curat în schimbul
inimii noastre rănite. În trupul persoanei potrivite se va vindeca uşor, până
când nu ne vom mai teme să ne arătăm sentimentele. Vom visa din nou şi vom
învăţa, din nou, să iubim curat, să ne sacrificăm pentru omul potrivit şi
pentru dragostea adevărată! Şi atunci vom învăţa, din nou, să vedem viaţa aşa
cum este ea. Viaţa este ca vremea, cu ploi de scurtă durată, sau mai lungi,după
care va veni, în sfârşit, vara mult aşteptată!
Etichete: Book, Personale