Balsam pentru Suflete: Viaţa secretă a unui croitor

Mă simt tot mai acut un chiriaş în propriul său trup. Plătesc o chirie exorbitanta, prin sudoarea muncii nevăzute de nimeni şi de nimic. Nimeni nu ştie cât de greu este să croieşti zi de zi măştile pe care fiecare dintre voi le poartă. Ţes pe fir de mătase aurită sentimentele şi făuresc stări spirituale dintre cele mai variate. Comenzile voastre sunt tot mai ciudate şi nici nu mai ştiu de cât timp nu mi s-a mai solicitat o pereche de zâmbete, de îmbrăţişări sau inimi împletite cu dragoste într-un săculeţ prins cu fir de aur. Nu ştiţi cât de uşor poţi face un pas greşit care să distrugă totul, pur şi simplu. Niciodată nu am avut copilărie. Nu ştiu ce înseamnă lacrimi sau sentimente. Oare cum este să fii om? Sau ce înseamnă să fii om? Eu sunt doar un simplu croitor. Mereu am grijă de sentimentele şi trăirile voastre, de visele şi planurile voastre de viitor. De mine am grijă doar eu. Eu şi maşina de cusut suntem tovarăşii voştri nevăzuţi. Suntem mereu acolo să ştergem urmele triste pe care nu le mai doriţi. De fapt, daţi-mi mie tristeţile voastre! Nu mă deranjează să le croiesc în alte modele ce să vă îmbrace chipurile şi să vă încălzească sufletele chinuite şi împovărate prin eternitate şi astfel să vă mai dau un răgaz de a înainta drepţi prin viaţă. Aveţi nevoie pentru a vă trage sufletul şi a putea înainta. Vă simt sufletele târându-se gârbove şi şchioape şi parcă nici măcar unul dintre voi nu mai vrea să râdă oricând simte nevoia să o facă.

Am croit îmbrăcămintea a milioane de oameni de-a lungul istoriei şi încă mai fac aceleaşi lucruri şi în zilele voastre. Nu mai ştiu de mult în ce an suntem şi totuşi sunt în pas cu toate noutăţile şi culorile care vă fac să străluciţi. Am învăţat că în afară de ţinute impecabile pe care omul le afişează la ieşirea pe stradă, trebuie să învăţ şi arta croirii de stări sufleteşti. Mi-ar plăcea să iau acele perle care vă picură din ochi şi să creez mai des zâmbete. Dar lacrimile se sparg de îndată ce acul trece prin ele. Sunt frânturi de suflet destrămat care nu mai pot fi prinse. E atât de greu să vă brodez sufletul şi să nu-l las să se piardă. Lacrimile de fericire, acele perle inestimabile, sunt singurele care repara sufletele. Din păcate, sunt foarte greu de găsit şi negustorii de iluzii le vând la preţuri mult prea mari pentru buzunarul rupt al sufletului meu ce nu se mai poate repara odată cu trecerea timpului.

Nici maşina de cusut nu mai face faţă efortului de a crea măşti furioase, priviri răutăcioase, ochi vicleni sau mâini ce fură visele aflate la un pas de a deveni realitate. E o maşină de cusut veche care mi-a fost alături de-a lungul miilor de ani, de când viaţa mea tot continuă să creeze pentru voi, sentimente şi trăiri. De ce nu mă lăsaţi să făuresc din diamante, zâmbete calde, priviri drăgăstoase sau lacrimi de fericire? De ce vă încăpăţânaţi să vă prindeţi fetele în palme şi să răcniţi precum cerbul rănit de arma vânătorului? De ce nu vă deschideţi inimile mai des şi de ce aţi uitat să descoperiţi sufletele ce v-au fost hărăzite la naştere? Ce v-a orbit într-atât încât să nu mai ştiţi pe ce drum trebuie să mergeţi sau ce visuri să vă îndepliniţi? De ce atât de multe lacrimi amare, de dor sau de jale, curg din ochii voştri? Şi nici când măştile comandate sunt gata, nu vă mulţumesc. Acoperiţi chipurile cu ochelari de soare grei şi pălării ca să nu, cumva, să trădaţi vreun sentiment şi hienele să vă atace pentru că daţi impresia de slăbiciune şi disponibilitate.

În această seară, după ce am cusut un chip de fecioară abandonată de prinţul care-i trezise pentru întâia oară inima la viaţă, maşina mea de cusut s-a stricat. Am încercat să o repar, să pun părţi din mine pentru a o readuce la viaţă. Era materialul muncii mele de mii de ani. Acum, la ce voi mai crea ţinute şi măşti pentru voi? Cum îmi voi mai duce traiul prin eternitate fără scopul pentru care am fost creat? Oare, un magazin de electrocasnice, precum cel în care intră gospodinele în căutarea celor mai noi inovaţii care să le uşureze munca, îmi va deschide şi mie poarta spre ceea ce caut? Voi găsi eu, oare, aici, un înlocuitor demn pentru a continua munca celei mai fidele şi statornice prietenă pe care am avut-o vreodată?

Dar munca mea trebuie să continue şi nu pot rămâne în urmă pentru că şi voi treceţi prin timp cu o rapiditate greu de menţinut cu privirea. Lucrez la foc continuu pentru că am pierdut câteva zile în încercarea de a găsi o altă maşină de cusut care să mă ajute să ţin pasul cu dorinţele voastre şi cu moda tot mai extravagantă pe care o admiraţi cu ochi adulatori şi plini de dorinţa de a avea tot ce este nou şi v-ar putea da altă alură şi o aparenţă mai puternică în faţa tuturor celor care caută slăbiciuni în voi şi cel mai mic semn de viitoare decădere.

Nu este datoria mea de a vă deschide ochii prinşi atât de puternic de voinţa voastră de fier. Nici nu sunt în măsură să vă dau sfaturi. În fond, cine ar asculta un croitor sărman care îşi duce traiul de pe o zi pe alta şi care se află la dispoziţia voastră oricând vreţi să schimbaţi ceva. Trag nădejde că într-o zi voi coase mai multe zâmbete şi lacrimi de fericire sau bătăi de inimi puternice, în locul lacrimilor amare, a ochilor încruntaţi sau a crispării care îmi sunt solicitate zi de zi.