 |
| Google Images |
Sunt incomplete, ştearsă!
Ăsta-i adevărul. Braţele mele nu mai simt de mult îmbrăţişarea altor perechi de
braţe, nu ştiu de ce, nu înţeleg de ce nu vrea nimeni iubirea mea. Nu apar
noaptea în visul nimănui, deşi se spune că dacă eşti treaz, înseamnă că eşti
trează în visul cuiva. Nu simt iubirea nimănui, deşi eu iubesc pe atâţia cărora
nici nu le pasă de mine sau de istorisirile mele. Nu sunt în mintea nimănui
dimineaţa, nimeni nu se gândeşte că mi-ar putea înveseli ziua cu un mesaj de
“Bună dimineaţa!”. Nicio persoană nu îmi trimite mesaje şi nici nu aşteaptă
nerăbdătoare un răspuns din partea mea, creând în timpul aşteptării diverse
scenărio ale unui posibil mesaj, sosit ca răspuns. Niciun om nu se gândeşte
să-mi împărtăşească bucuriile sau necazurile sale, deşi sunt o persoană
ştearsă, menită să asculte. De parcă, lucrurile s-ar înrăutăţi dacă mi-ar
povesti mie. Nimeni nu mă consideră specială, cu toată că sunt banală, însă
dragostea te face frumos, ca om, ca spirit, ca perspective în ochii persoanei
care te iubeşte. Nimeni nu doreşte o poză cu mine, care să-I ţină de veghe în
nopţile în care nu mă îmbrăţişează, pentru a putea dormi. Nimeni nu se mai
interesează de mine. Şi când te gândeşti că, odată, eram umărul oricărui
nefericit, suferind, bucuros, neîmplinit, îndrăgostit, neîmpăcat. Nimănui nu-i
mai pasă şi nimeni nu are nevoie de mine. Se feresc toţi de mine de parcă aş fi
vreo bolnavă incurabilă, ori o piaza rea, sau o ghinionista notorie.