1 ianuarie 2017

Impresii de sfârşit de an 2016

Ce frumoasă este primăvară din iarnă aceasta! Nu îmi vine să cred că este prima zi din anul 2017 şi de afară îmi zâmbeşte un soare care nu vrea, cu niciun chip, să se lase dus! Ca şi cum încearcă să-şi arate puterea, chiar aşa slăbită, pentru încă ceva timp. Ce ciudat! Seamănă, atât de mult, cu oamenii. Ca şi cum oricât de tare i-ar fi trecut vremea, cel puţin pentru acest anotimp, se încăpăţânează să rămână ferm pe poziţii.

Ca în fiecare an, în momentul în care fac retrospectiva anului precedent, citesc celelalte retrospective. Mai am trei, cea din 2013, cea din 2014 şi cea din 2015. Acum fac retrospectiva anului 2016 şi nu îmi vine să cred că am ajuns până aici. Aş fi zis că nu mai pot lupta, de mult, dar totuşi sunt aici şi mă ridic, de fiecare dată, când spun că nu mai pot. Ca şi cum încerc să îmi demonstrez mie însămi că mă înşel şi mă bucur că mă înşel în privinţa mea. Şi mă gândesc că îmi va fi drag, la bătrâneţe, să citesc aceste retrospective. Cine ştie, poate nepoţii mei vor fi dornici să vadă cu ce se îndeletnicea bunica lor în tinereţe. Sau poate doar mă va ajuta pe mine să înţeleg, mai bine, că nu am avut o viaţă normală şi că ar trebui să fiu mândră!

Am lecturat retrospectiva anilor precedenţi, înainte de a-mi face curaj pentru a o desăvârşi pe cea din 2016. Nu am lăcrimat, nu am plâns în noaptea dintre ani aşa cum mă găseam lăcrimând în anii precedenţi. Nu ştiu ce spune asta despre mine, dar prefer să cred că se datorează faptului că încep să înţeleg ce e mulţumitor în viaţa mea, încep să învăţ să las lucrurile ce nu depind de mine şi să mă focusez pe ceea ce e palpabil. Mi-am dat seama cum se poate schimba viaţa unui om de la un an la altul. Probabil eram conştientă de asta, mai ales că m-am găsit de multe ori făcând o paralele între aceşti ani şi perioadele care treceau. Am ajuns la concluzia fericită a faptului că acest an a fost cu mult mai bun decât mi s-a părut a fi, pe final şi că m-am schimbat mai mult în bine, având mai multe ocazii de a fi fericită. Am ales să nu mai las ocaziile să treacă pe lângă mine şi să profit de absolut orice prilej pentru a face ceea ce îmi place. 


Am lăsat, în sfârşit, oamenii să plece! Mi-am dat seama că îmi place singurătatea, deşi o las de multe ori să mă acapareze cu totul şi ies mai rar din confortul pe care mi-l dă ea alături de o carte bună. Am citit mult mai mult anul acesta şi blogul de recenzii în care îmi pun sufletul de doi ani şi jumătate înfloreşte şi eu odată cu el! Şi e uimitor să vezi evoluţia ta dar şi a vieţii tale de la un an la altul, conştient fiind de schimbările prin care ai trecut, de oamenii care au rămas lângă tine, sau nu, de evenimentele care te-au propulsat mai aproape de visul tău. Mă bucur de faptul că învăţ să triez mai bine oamenii şi să nu mă mai implic, atât de mult în durerile lor cât să mă afecteze pe mine. Învăţ să fiu mai degajată dar să fiu prezentă, în acelaşi timp, să îi susţin şi să îi iubesc pentru ceea ce mă învaţă. Am cam rămas singură, în oraş cel puţin, pentru că majoritatea prietenilor dragi au plecat spre visurile lor, care nu se pot împlini în ţară. Perioada aceasta am primit telefoane din S.U.A., Marea Britanie, Italia, Germania şi în ţară din Constantă, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj Napoca, Bacău, Buzău, Târgu Jiu, Slatina, Iaşi etc. Oameni minunaţi pe care i-am cunoscut anul acesta sau pe care i-am redescoperit în acest an. 


Am fost speaker, de două ori, o dată în cadrul BookLand Evolution, pentru a doua oară în viaţa mea, începe să fie o tradiţie din care învăţ, tot mai mult şi a doua oară în cadrul unui eveniment organizat în cadrul asociaţiei de voluntariat din care fac parte UN Youth România. Apoi, am fost, pentru prima dată, la SMS Bucureşti de unde am învăţat destul de multe despre topurile bloggerilor, agenţii şi diferenţa dintre un site şi un blog. Pentru prima dată am ajuns la FoodBloggers şi mi-a plăcut atât de mult ediţia din primăvara încât am hotărât ca şi în iarnă să particip. Cea din urmă a fost mult mai surprinzătoare şi mi-a plăcut mult mai mult. Am revenit la Webstock şi anul acesta m-am axat mai mult pe oamenii prezenţi, asta pentru că planul meu în privinţa panelurilor nu a fost cel mai inspirat. Apoi, am fost mai des la teatru şi la filarmonica şi am redescoperit cultura şi frumosul mai departe de cărţi. Am învăţat şi despre vin mai multe, asta pentru că am participat la câteva degustări de vin şi am avut ocazia să vizitez o cramă, de altfel nefuncţionala, din Oltenia dar care m-a făcut să conştientizez cât de uşor se pot pierde, din cauza birocraţiei, asemenea locuri încărcate cu tradiţie şi dăruire. Ca să închei tot din postura de blogger, am intrat în contact cu mai multe companii în acest an cum ar fi Starbucks, Jack's Burger, Auchan, s.a.

De asemenea, am călătorit mai mult şi am reuşit să văd locuri şi oraşe frumoase unde mi-am lăsat o parte din inimă, tocmai pentru a reveni. Am văzut, pentru prima dată în viaţă, oraşul Timişoara pe care am reuşit să îl descopăr destul de pregnant în cele trei zile, alături de prieteni dragi pe care îi iubesc. Îmi aminteşte atât de mult de Cluj încât e incredibil. Pentru ca anul acesta am absolvit Facultatea de Istorie, am revenit în Cluj, după mai bine de jumătate de an şi în încercarea de a reuşi, pe cont propriu, să devin masterand, am uitat să cer ajutorul, am uitat să mă focusez pe oamenii din viaţa mea care îmi vor binele şi m-am lăsat să-mi ucid visul cu mâini tremurânde şi o neglijenţă apatică. Am văzut Tara Haţegului, lucru pentru care le mulţumesc lui Calin şi Chinezului pentru oportunitate. Să văd Sarmizegetusa şi alte minuni ale istoriei mi-au redeschis apetitul pentru frumos, plimbări şi m-au ajutat să descopăr oameni noi cu care să împărtăşesc sentimente şi trăiri asemănătoare. Am fost la prima şcoală de vară din viaţa mea, la Râşnov şi am cunoscut alţi oameni minunaţi, suflete frumoase de care îmi e dor şi pe care, cândva în această viaţă, sper să îi revăd şi să ne bucurăm, ca atunci, de poveştile fiecăruia, de bucuriile fiecăruia şi de învăţăturile pe care ni le oferim.


Sfârşitul de an are un gust dulce-amărui. Am primit vestea pe care o aştept încă din momentul în care am finalizat lucrul la prima carte şi surpriză pentru voi, cei care mă citit, va veni în luna februarie, o lună cu o însemnătate aparte pentru mulţi oameni. Am pierdut o altă parte din inimă, odată cu pierderea unei iubiri dar am nădejdea ca lucrurile se vor aşeza, cândva, în această viaţă când le va veni vremea. Cineva spunea că "Oamenii îţi susţin munca, până în punctul în care trebuie să plătească pentru ea." Nu îi lăsaţi pe acei susţinători, de ocazie, să vă năruie visurile şi luptaţi pentru ele până în pânzele albe! Poate nu este momentul ca visul acesta să se împlinească acum, dar nu înseamnă că, la un moment dat, nu se va împlini prin munca, determinare, curaj şi pasiune pentru ceea ce faceţi. Urcăm trepte, ne împotmolim pe scări, ne dezechilibrăm, coborâm şi ne ambiţionam să urcăm, tot mai sus, până la nivelul în care suntem, cu adevărat, fericiţi şi mulţumiţi cu noi înşine şi viaţa pe care o avem, fiecare în parte. 


Vreau, desigur, să mulţumesc, tuturor, celor care au făcut din acest an, 2016, unul plin de bucurii şi să fiu pregătită să dau piept anului care a venit. Dragi cititori vă doresc, din toată inima, Un An Nou plin de sănătatea de care cu toţii avem atât de multă nevoie pentru a depăşi obstacolele vieţii, putere de muncă pentru a ne  îndeplini dorinţele cele mai arzătoare, oportunităţi de care să profităm la maxim fără să ne temem că nu vom reuşi, curaj să ne înfruntăm temerile şi să le depăşim, visuri împlinite pentru a naşte visuri noi, fericire  şi zâmbete sincere care să ne lumineze chipurile frumoase, linişte sufletească pentru a continua scrierea cărţii ce cuprinde cele mai importante momente ale vieţii de om, stabilitate financiară ca să facem faţa vieţii grele pe care o ducem zilnic pe braţe şi tot ce-i mai bun pe lume! 


Bun găsit an nou! Am nădejdea vie, că noi oportunităţi mă aşteaptă. Sper în anul nou ce a venit, parcă şi mai grăbit, de data aceasta, şi îmi doresc să fie mai bun şi generos cu sufletul meu. Cine ştie, poate noi oameni vor ocupa locurile rămase vacante în trăsura sufletului care ne poartă la braţ cu oamenii dragi nouă, pe strada vieţii. Şi, dacă e să mă iau după horoscop şi astrologie, acesta pare să fie anul care mă răsplăteşte pentru toată munca şi sacrificiile întreprinse în anii trecuţi. Şi chiar dacă sunt doar banalităţi şi ştiinţe greu de crezut, se spune că gândul bun atrage fapte şi întâmplări frumoase. Mai bine să speri la bine, decât să stai cu gândul la ce va fi greu. La Mulţi Ani, dragi suflete!




29 decembrie 2016

Food Bloggers Winter Edition 2016

Food Bloggers Winter Edition 2016 a avut loc în dată de 13 decembrie doar că prinsă cu pregătiri, sărbători, cadouri, lene, sau nu neapărat, am amânat scrierea acestui articol. De fapt, mi-am notata destul de multe detalii şi aveam nevoie să pun la punct fiecare mică "lecţie" pe care speakerii prezenţi la eveniment ne-au oferit-o.

Nu sunt blogger culinar, deşi am participat la concursul organizat de Raftul Bunicii cu biscuiţi delicioşi făcuţi cu vin alb, dar îmi plac poveştile de viaţă, poveştile de succes ale oamenilor muncitori care se afişează în faţa publicului prezent la astfel de conferinţe. Cred că de aceea merg la conferinţele acestea, pentru oameni, înainte de a mă gândi la informaţii şi mă las, mereu, surprinsă de ceea ce găsesc acolo.

Şi a fost cea mai bună conferinţa Food Bloggers la care am fost, este a doua ediţie deci nu sunt chiar o bună marjă de eroare în calculele bloggerilor interesaţi, dar aceasta este perspectiva mea. Aşadar, felicitări Manafu and teem!

În primul panel, denumit Blog Talk, mi-am notat următoarele:
  1. Fiecare blogger are responsabilităţi sociale! Anca Lungu
  2. Publicul trebuie educat în materie de gust! Alina Sin 
  3. Nu îmi modific, niciodată, comportamentul pe blog faţă de cel din viaţa de zi cu zi. Smaranda Veronic Shalit 
  4. E important să studiezi şi pe cont propriu. Cel puţin eu încerc să mă perfecţionez şi să îmi dau, în permanenţă, provocări. Nicolle Birta
  5. Sunt extrem de puţine opţiuni în materie de restaurante cu specific românesc pe care le putem recomanda străinilor. Madalin Simion
  6. Restaurantele culinare româneşti din Bucureşti sunt comerciale. Nu excelează! Nu respectă cultura românească. (Ca o concluzie finală a speakerilor) 

În cel de-al doilea panel, denumit Chef Talk, am avut ocazia să auzim poveşti de viaţă ale celor mai cunoscuţi chefi din România. De aici mi-am notat următoarele:


  1. În gastronomie aduci gusturi, arome, culori şi le dai un sens. Nu oricine este food blogger. Trebuie să inspiri încredere dar să ai şi reţete bune, Un food blogger nu se poate compara, niciodată, cu un bucătar dintr-un restaurant/dintr-o cârciumă. Munca din bucătăria de acasă nu se compară cu munca dintr-o bucătărie de cârciuma unde este infinit mai multă şi mai riscantă. Florin Dumitrescu
  2. Pasiunea este ceea ce ne porneşte. De aceea mă aflu astăzi aici. Eu am o autocenzura extraordinară pentru că trebuie să ai ceva extraordinar de împărtăşit , de prezentat. Eu am şansa, incredibilă, de a face ce îmi place. Mă bucur că am mers pe acest drum dar îmi pare rău că nu am luat această decizie acum 10 ani. Liviu Lambrino
  3. La noi acasă nu există nu. Ce spunea tata aşa făceam. Şi a avut grijă să nu ajung să mor de foame. În bucătărie am învăţat că poţi să aduci calitate înaltă pentru clienţi folosind tehnici foarte simple. Joseph Hadad
  4. Trendul este să îmbini clasicul românesc cu elemente din alte ţări. Astfel transformi ceea ce ştiai în ceva aparte. Constantin Turculeţ
  5. Nu mai puneţi bloggerii de food sau bucătarii să reinterpreteze bucătăria românească. Lăsaţi-ne, oameni de agenţii, să învăţăm despre zona aceasta şi mai apoi să reinterpretam. Calitatea este într-un fel dar mâncarea nu se face doar într-un singur fel. Fă ceea ce faci cu multă seriozitate dar nu te lua prea în serios! Adi Hădean
De asemenea, Food Bloggers Conference, cei de la Lidl Romania ne-au lansat o provocare: să gătim un fel de mâncare (cu produsele lor) și să-l postăm pe Facebook cu hashtag-ul #painesimaine. Demarat de World Vision Romania, proiectul „Pâine și Mâine” oferă sprijin unui număr de peste 600 de copii din zonele defavorizate ale țării și o masă caldă cu doar 10 lei pe zi. Asa am îmbinat câte puțin din pachetul primit cu ceea ce aveam în frigider si asta a iesit:



1 decembrie 2016

Folosirea airsoftului în educaţie


Există, dacă mă întrebaţi pe mine, destule lacune în modul în care învăţăm istoria, de-a lungul şcolii. Dacă vrei să studiezi materia, în profunzime, ceea ce presupune studii superioare eşti predispus unui sistem deficitar, unor informaţii, uneori, neactualizate, unor informaţii distorsionate şi o lipsă, desăvârşită a practicii. Şi ajungi să ieşi de pe băncile şcolii cu foarte puţine informaţii în plus, experienta zero şi posibilităţi de angajare mici, până la imposibile în domeniul tău.

Şi Istoria este o materie de importantă, spun eu, capitala pentru orice popor. Nu îţi poţi da seama încotro te îndrepţi, ca entitate şi ca om în societate, fără să ştii cum a evoluat tara în care te-ai născut sau cum s-a ajuns de la monarhie la comunism şi apoi la democraţie. Şi ignoranţa e cea mai mare buba a românilor, pentru că prea mulţi se confruntă cu ea şi tu, proaspăt absolvent, nu ştii cum să le explici mai bine oamenilor de ce vrei tu să pleci din ţara sau, din contră, de ce eşti determinat să rămâi aici.


În afară de practică de o săptămână la muzeu, cu tot ceea ce presupune munca de cercetare pentru două proiecte şi practică arheologica din anul doi de facultate, de două săptămâni, nu prea ai cum să capeţi o experienţă în cadrul Facultăţii de Istorie. Dacă eşti interesat, poţi merge la şcoli de vară, de exemplu, dar altfel de practică nu poţi să urmezi, ceea ce este în defavoarea ta. Dacă vrei să înveţi despre strategii de război, de exemplu, să vezi şi alte tipuri de arme decât cele afişate în muzeele din oraşul tău sau modul de funcţionare, aici lucrurile se complică.

Căutând tot felul de moduri în care poţi simula un conflict cu tentă militară, într-un mod cât mai realist şi nu doar în presupuse jocuri de shooting, am descoperit ceea ce se cheamă airsoft. Armele de airsoft arată exact ca armele reale, numai că în loc de gloanțe, ele trag cu bile din plastic făcute special pentru acest tip de joc. Practic, dacă îți plac jocurile cu arme, poți crea cadrul unui astfel de joc și în realitate, fără să riști viața nimănui. Aşa ai posibilitatea, dacă vrei, să pui la punct un eveniment militar recent din istoria romanilor sau din istoria universală, prin care să înţelegi, mai uşor, care au fost efectele acelor confruntări şi cum au afectat acestea mersul, ulterior, al lucrurilor.


Poţi să practici acest sport în cadru organizat, cu încă un prieten, în scop informativ, pentru relaxare sau ca o metodă de învăţare absolut fantastică şi, de ce nu, utilă pentru tine, de la cunoştinţe la dobândirea de noi abilităţi şi chiar pentru viaţa de zi cu zi, ca asimilare de cunoştinţe de natura militară.

Ar fi extrem de interesant dacă s-ar putea introduce şi altfel de maşinării şi echipament specific confruntărilor militare pentru o mai bună asimilare a noilor cunoştinţe. De asemenea, pentru o analizare mai profundă a bătăliei, în sine, sunt utile echipamente auxiliare pentru o mai bună acurateţe asupra mersului evenimentelor dar şi în ideea de a înţelege cum se ajunge de la un eveniment la altul şi ce anume implică noi tehnologii într-un război sau ce presupune absenta acestora pentru adversari.


Dacă sunt puse la punct toate detaliile şi cunoşti oamenii cu care joci, va fi mult mai simplu să te ţii de un program, să fie cât mai realistă simularea şi să nu existe, eventual, decât mici discrepanţe între realitatea istorică şi simularea realizată cu ajutorul airsoftului. Ar ajuta, mult mai mult, la menţinerea unui echilibru între acţiuni şi se pot anticipa mult mai bine următoare mişcări. Exact ca într-o confruntare militară reală. Ajută, enorm şi faptul că pot participa atât persoane de sex masculin cât şi persoane de sex feminin. Se poate observa, mai bine, modul în care ar fi avut impact un gen sau altul în respectiva confruntare, în special pentru faptul că femeile se găseau rar pe câmpul de luptă, cel puţin în postura de combatanţi.

Acest joc are ca istoric de început Japonia şi nevoia oamenilor de a avea acces la arme chiar şi replici şi înţelegerea confruntărilor militare. În Japonia doar cadrele militare pot deţine arme, aşadar e de înţeles de ce jocul a căpătat, destul de repede, popularitate în toată Asia, extinzându-se mai apoi în Marea Britanie unde se juca, iniţial, din hobby. Acest sport recreaţional a căpătat şi mai multă popularitate, extinzându-se în toată lumea şi replicile de armament au început să se producă la scară largă. 


În ideea că această activitate poate fi folosită în scop educaţional, nu doar pentru distracţie sau ca hobby, sper că cineva să ia în considerare ideea că studenţii la istorie, în drept sau în alte domenii unde trebuie să înţelegi folosinţa armelor şi evoluţia acestora mi-ar plăcea că unele cadre didactice să antreneze studenţii în astfel de confruntări, chiar şi ca idee extracurriculară. Ar capta mult mai profund atenţia tinerilor în acest mod. 

30 noiembrie 2016

Sărbători mai liniştite cu soluţii potrivite

Se apropie, cu paşi repezi de uriaş, acea perioadă din an în care toată lumea e mai bună, mai darnică, mai sensibilă. Darnică cu injurii în traficul aglomerat, darnică în a arunca vina pe altcineva pentru că nu sunt toate cadourile cumpărate, sensibilă la orice urmă de învinuire de tipul "Ai promis că faci x lucru şi nu te-ai ţinut de cuvânt!" şi mult mai bună la a se eschiva de la vreo sarcină ce pare, în mintea lor, inutilă.

Şi ajungi să înţelegi de ce sărbătorile sunt cum sunt, pline de agitaţie şi aglomeraţie. Şi e normal să vrei să revii la sentimente mai bune, să speri că sărbătorile vor fi ceea ce erau în copilărie şi nu aveai nicio grijă. Dar sărbătorile au fost aşa, cel puţin în fiecare an de după revoluţie, dar eram noi prea mici ca să vedem micile tensiuni din jurul nostru şi agitaţia, specifică, sărbătorilor. 

Pentru că e normal să fim un pic speriaţi la gândul unei luni pline de cheltuieli. Adică gândiţi-vă puţin. Începi perioada cu 30, dacă ai Andrei în familie, dacă nu eşti păsuit cu o zi până pe 1 când toată familia vrea să mănânce tradiţional. Apoi, agitaţie şi cadouri pentru copii căci vine Moş Nicolae. Dacă eşti blogger, ai o Gală la care trebuie să participi şi vreo conferinţă (sau două) care necesită drumuri şi agitaţie (dacă eşti din provincie). Apoi, încep pregătirile pentru Crăciun. De la cadouri, preparate care mai de care, produse de curăţenie ca să fie casa lună pentru când vin musafirii. Dacă mai cumperi brad, decoraţiuni, Nimicuri fantezii şi o faţă de masă cu motive de sărbătoare, portofelul va îngheţa de frig...şi nu de la bani gheaţă ci de la lipsa lor. Şi iei o pauză, te relaxezi un pic şi o iei de la capăt. Păi între Crăciun şi Revelion te dregi puţin, mai cumperi un fruct, o apă plată şi iar ai cheltuieli. Şi vine revelionul şi masa trebuie să fie bogată. Şi dacă nu stai acasă, dai bani la restaurant şi tot acolo ajungi. Era să uit de Sf Ion de pe 7 ianuarie şi cheltuielile pentru cadouri.

Şi tu începi să te îngrijorezi şi ajungi să te Înșiră-te mărgăritare la discuţii şi planuri care mai de care mai fanteziste care să te scoată din impas. Şi stai la bucătărie, cu cafeaua într-o parte şi lista într-o parte şi te gândeşti. Şi soţia ta, SexulSlab dar e cel mai bun suport moral. Şi cum ascultaţi voi radio-ul, de nicăieri se aude un tors. În sinea ta, te gândeşti că dacă e O Pisică Neagrăai pus-o de-a binelea. Dar e mascota simpatică şi fără griji a companiei AVBS şi face parte dintr-o reclamă la Radio Lynx. Şi îţi spune ceva despre un Credit Rapid aşa că dai mai tare sonorul ca să auzi. Şi afli că trebuie să ai peste 18 ani ca să contractezi un astfel de credit. Tu notezi şi pui un văzut, că te încadrezi. Apoi îţi spune că poţi să primeşti 1500 de lei sau mai mult, în funcţie de nevoi şi îţi spui că îţi ajung pentru a trece cu bine peste sărbători. Şi trebuie să îl înapoiezi în 30-45 de zile şi ştii că poţi să te încadrezi şi în această cerinţă, mai ales că prima de sărbători abia în ianuarie o primeşti (cine o inventa sistemul acesta?). Şi îl poţi achita oricând în perioada aceasta fără comisioane. Şi parcă ţi se ia o piatră de pe inimă şi începi să îţi anunţi părinţii şi alte rude, că aşa se plâng toţi de nereuşită de numai. Şi faptul că este un credit fără dobândă este cu adevărat îmbucurător.
Şi ştii că orice campanie ai pune la punct şi oricât ai vrea să îţi ajuţi prietenii, puterea exemplului personal e cea mai bună reclamă. Împărtăşeşti cu ei informaţiile şi reclamele pe care le-ai căpătat tu, în urma cercetărilor, mai verifici câte un blog pentru că ştii că e Natural să pui la punct fiecare detaliu înainte să iei o hotărâre şi îţi scoţi fiecare informaţie cu Litere Stacojii într-un carnet şi pui la punct o serie de întrebări suplimentare, unde informaţia nu îţi e pe înţeles ca să poţi întreba omul atunci când soliciţi creditul. Mnealui îţi explica cum stă treaba unde nu înţelegi şi tu hotărăşti dacă este ceea ce ai nevoie. 

Adevărata fericire, stă în lucrurile mărunte care ne taie respiraţia, care ne fac să apreciem oamenii din jurul nostru şi lucrurile care ne învaţă să ne bucurăm de ceea ce contează cu adevărat. Cu toţii suntem ocupaţi să alergăm după fericire si prinsi cu tot felul de pregatiri sau de joburi in care ne cufundam, tot mai accentuat. Macar o data in an ar trebui, cumva, sa lasam grijile la usa si sa ne bucuram de sarbatori.

Monitorul de Cluj

Articolul raspunde provocarii lansare in cadrul competitiei SuperBlog. 

28 noiembrie 2016

Viaţă secretă a familiei Crăciun

Adevarul.ro
Deşi e suspectat de foarte mult timp şi de multe generaţii nimeni nu a ştiut să spune, concret, de ce există acest dubiu în privinţa genului moşului. Şi normal că şi doamna Crăciun se ocupă de punerea la punct a detaliilor pentru această sărbătoare plină de bucurie şi speranţă. E imposibil să lasi detaliile acelea mici, dar extrem de importante, în seama unui singur om. E usor sa te pierzi în listele cu copiii obraznici şi cuminţi. Poti face ravagii dacă trebuie să ţii minte atât de multe adrese, atât de multe nume, atâtea dorinţe pe care aceştia le transmit de-a lungul anului. Dar la partea de inginerie, Moşul, este un maestru. A pus la punct tot felul de idei prin care să stocheze datele şi un sistem GPS performant prin care să ajungă la adresele copiilor din toată lumea. 

Noi suntem o echipă fantastică încă de acum 10 ani când am preluat frâiele acestei tradiţii de familie. Nu cred că această responsabilitate imensă poate sta pe umerii unui singur om. Pur şi simplu sunt prea multe de luat în considerare şi nu ne permitem să dezamăgim niciun copilaş. Sunt prea mulţi oameni care se bazează pe noi şi un an fără Crăciun ar fi inacceptabil. Această sărbătoare, aşteptată de milioane de oameni, este cel mai frumos prilejul de a ne arăta iubirea faţă de oamenii din jurul nostru. E ocazia perfectă de a fi mai umani, mai atenţi la ceilalţi, mai buni şi iertători, cu alţii şi cu noi înşine. Şi cu toate că e multă muncă, satisfacţiile de după sunt inimaginabile şi te umplu de bucurie. Ştii că ai schimbat, măcar puţin, dacă nu viaţa unui copil măcar acea zi într-una specială. 

Chiar şi eu, deşi nu mai sunt copil, sunt cadorisită de Crăciun şi nu uit să răsplătesc oamenii din viaţa mea. Avem o echipă frumoasă de elfi şi spiriduşi care depun o muncă titanică în decursul anului pentru ca fiecare copil să găsească acel cadou mult dorit sub bradul de Crăciun. Sunt atât de răbdători, muncitori, dedicaţi şi pasionaţi de ceea ce fac încât îţi umplu inima de mândrie şi bucurie. Nu ştiu cum ar fi această sărbătoare fără ei. 


Nici nu vreau să îmi închipui o lume fără Crăciun. Deşi mulţi oameni se plâng de faptul că această sărbătoare se schimbă, trebuie să înţelegem că e normal. Trăim în era tehnologiei, oamenii au pretenţii mai mari, sunt mai nerăbdători, mai dornici sa aibă cele mai noi produse în materie de tehnologie. Dar, în acelaşi timp, în ciuda aglomerărilor, a nervilor întins la maxim, a pregătirilor necesare, Crăciunul rămâne acea sărbătoare care ne uneşte, care trezeşte în noi bunătatea. E păcat că uităm să fim copii, că nu ne mai permitem luxul de a ne juca sau că ne lăsăm acaparaţi de problemele de oameni mari. Cel mai frumos este să îţi aminteşti de familie în această perioadă. 

Va fi primul an, după foarte mult timp, când voi sărbători Crăciunul cu familia mea. Am fost împrăştiaţi atât de mult timp în toată lumea şi nu ne-am mai regăsit, demult, toţi la aceeaşi masă. Dar anul acesta este diferit şi îndată ce vom livra cadourile tuturor celor merituoşi, voi fi gata să le ofer şi celor dragi mie puţină bucurie de sărbători. Mi-ar plăcea să îi fac să se simtă, din nou, copii pe părinţii mei pentru că ştiu că timpul trece peste noi toţi şi nu iartă pe nimeni. Încercănaţi, din ce în ce mai îmbătrâniţi de ani şi mai gârbovi din cauza grijilor pe care le duc pe umeri, uita să zâmbească şi mi-ar plăcea să le redau acel zâmbet, măcar acum. Chiar dacă toţi suntem ocupaţi cu ale noastre, măcar o dată pe an să ne strângem toţi la o masă şi să ne bucurăm de compania celorlalţi, de cadouri, de preparate tradiţionale şi de zâmbete. 


Şi pentru că mă gândesc la sănătatea lor şi vreau să îşi amintească faptul că încă sunt tineri şi că au o piele frumoasă am discutat cu o mână de oameni foarte cumsecade de la o companie românească de renume care utilizează ingrediente de ultimă generație şi mi-au povestit că tocmai au lansat, cu ocazia sărbătorilor, casete cadou pentru îngrijirea corpului şi a părului. Pentru că, la un anumit punct, te gândeşti la utilitatea cadourilor pe care le oferi celor dragi mai ales când, de-a lungul anilor, le-ai cam oferit orice se poate oferi şi eşti în pană de idei. 

Ce mă încântă, chiar şi la anii mei destul de înaintaţi, este că încă îmi pot surprinde părinţii plăcut. Încep cu tată care este un genul de om care nu primeşte cadouri. Nu pentru că nu se bucura de faptul că te gândeşti la el ci pentru că nu vrea să-şi împovăreze copiii, spune el, sau să se îngrijoreze pentru el. aşadar o să îi ofer o borseta cadou Gerovital H3 Men Active. Nu este ceva extravagant cât să se îngrijoreze şi nici ceva mic cât să îl piardă. Este tot ceea ce are nevoie pentru întreţinerea corporală şi e şi avantajos ca preţ, să nu îmi turuie că arunc banii pe produse scumpe. Pentru mama va fi simplu, Casetă cadou Derma + Cremă antirid și fermitate perfectă pentru a ameliora ridurile lăsate de timp şi grijile pentru mine şi sora mea pe chipul drag al femeii care niciodată nu oboseşte să ne poarte de grijă. 
Omul nu are nevoie de multe pentru a fi fericit. Lucrurile simple sunt cele care ne fac cu adevărat fericiţi şi sunt cele care ne fac să conştientizăm că trăim, încă, printre oameni cu suflete frumoase, care ne înseninează zilele şi ne fac să iubim şi să-i învăţăm şi pe alţii să iubească frumos, sincer, curat. Întotdeauna suntem mai copii iarna şi ştiu că eu încă visez la vinul fiert cu mere făcut de tata, la cozonacii aburinzi ai mamei şi la proaspăta pâine coaptă în casă, a bunicii. Sper să ningă, acasă, de Crăciun.

Acest articol e scris cu drag, dor şi speranţă, pentru SuperBlog. 




Împreună pentru Tiberiu

Există momente în viaţă când realizezi cât de mic eşti, cât de neînsemnat şi fragil eşti în faţa unor evenimente şi cum acestea te schimbă, radical. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca celor dragi ţie să li se întâmple ceva, cât de neînsemnat ar fi dar în rău şi te metamorfozezi în suferinţă, neputinţă, revoltă şi încercarea disperată de a le aduce bine, de a-i ajuta, într-un fel sau altul, să treacă peste toate. Fie că e un membru al familie, un prieten sau un coleg, orice veste neplăcută te întristează şi te face să îţi pun întrebări în privinţa ta şi a celorlalţi ori cât de mult apreciezi tu viaţa şi compania celor dragi.

Pe Tibi l-am cunoscut la Cluj, fiind cel mai bun prieten al unui prieten bun şi mi-am dat seama, uşor, de faptul că este un om deosebit. Mi-a devenit curând şi mie prieten drag. De fiecare dată când intra pe uşă îţi însenina ziua, pur şi simplu salutând sau prin modul în care saluta. Era mereu vesel, mereu cu zâmbetul pe buze şi mereu omul pe care te puteai baza să fie gata pentru o plimbare prin oraş, doar pentru că o olteancă trăznită venea în vizită şi nu ştia nimic despre Cluj. Datorită lui l-am văzut pe Ştefan Hruscă, pentru că îmi doream să îl văd măcar o dată de când eram copil şi m-a anunţat de cum a primit această veste. Tot el e cel care face cel mai bun gulaş din câte am mâncat vreodată şi încă nu ştiu care e secretul lui dar e demenţial. Datorită lui am chitara pe care mi-am dorit-o întotdeauna şi la care încă mă străduiesc să învăţ să cânt. Şi tot el a fost cel căruia nu i-a fost ruşine să poarte de sărbători o cravată muzicală doar pentru că i-o făcusem eu cadou.


E omul simplu care se bucură din puţin şi omul care desfăcea pachetul primit de acasă doar pentru a te servi cu prăjituri proaspete. Împărţea cu alţi doi oameni din mâncarea lui doar pentru a nu face un alt drum în oraş şi primul care citea textele pe care le scriam despre Cluj, deşi era obosit de la serviciu. Şi probabil cel mai mare regret al meu de anul acesta este acela că am fost la admitere la master în iulie şi prinsă cu aceasta nu am dat nici măcar un telefon şi nici nu l-am văzut. L-am văzut ultima dată în octombrie 2015 când m-a ajutat să economisesc bani de cazare doar pentru a fi prezentă la "ComedyCluj" şi m-a primit să stau în una dintre camerele apartamentului în care locuia în Cluj.

Şi nu o spun numai eu pentru că sunt mulţi oameni care îl văd pe Tibi genul de om care îţi face ziua mai bună, care nu te lasă să fii supărat care nici măcar nu se supără pe tine pentru că verşi un întreg pahar de bere pe el, din neatenţie şi care râde cu tine ore întregi, după, doar ca să nu te mai simţi vinovat şi să înţelegi că nu e supărat. Pentru că aşa e el...genul de om pe care te poţi baza, care îţi întinde o mână de ajutor, care zâmbeşte oricât de greu ar fi şi care le aduce şi altora zâmbete pe buze.


Dar Tibi nu mai zâmbeşte, sau nu aşa de mult ca înainte. În iulie, în timp ce eu credeam că îl deranjez dacă în sun, aşa cum cred eu că deranjez pe oricine fără motiv, era diagnosticat cu leucemie limfoblastica acută. Deşi se vindeca şi toată lumea era optimistă, o infecţie dezvoltată în zona cateterului cu ajutorul căruia i se administrau medicamente a dus la septicemie. Asta şi imunitatea scăzute i-au agravat boala şi Tibi luptă, continuu, să trăiască. Este abia la începutul vieţii, are 27 de ani şi merită să îşi împlinească visurile. 

Tibi are nevoie de un transplant de măduvă iar fratele său, din păcate, nu este compatibil cu el. Singura lui şansă ar fi operaţia de transplant de măduvă ce urmează să fie efectuată în Bari, Italia şi costă 100.000 euro. O sumă imensă pentru familia sa. Dacă vreţi să faceţi o faptă bună şi să ajutaţi un copil minunat să trăiască şi să îşi îndeplinească visurile, puteţi dona sau puteţi să ajutaţi cu un share ca să ajungă la acel oameni care pot ajuta.

Conturi:
Banca Transilvania
Cod SWIFT: BTRLRO22
LEI – IBAN: RO15BTRL05101201L26363XX, titular Suciu Viorel Tiberiu
EURO – IBAN: RO24BTRLEURCRT00L2636301, titular Suciu Viorel Tiberiu


27 noiembrie 2016

Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din Craiova

Mă bucur de fiecare dată când în Craiova se organizează activităţi culturale la care toţi cetăţenii oraşului, şi nu numai, pot lua parte şi pot învăţa, se pot educa şi pot afla informaţii noi de interes pentru ei sau pentru cei apropiaţi lor. Din acelaşi considerent, dar şi pentru că Magdei îi place România, Craiova cu precădere, acum aproximativ trei ani lua fiinţă în capitala Olteniei  Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din Craiova.

În cadrul acestui centru, în primul rând, cei interesaţi pot afla mai multe despre Polonia, pot lua cursuri de limbă polonă, pot participa la seri de film polonez sau pot aprofunda istoria frumoasă a Poloniei. Am ajuns şi eu cu mai multe ocazii la acest centru şi de fiecare dată m-am bucurat de timpul petrecut alături de alţi oameni pasionaţi de Polonia. 

Magdalena Filary, care este inima şi sufletul Centrului de Limba şi Cultură Poloneză din Craiova şi a ajuns în Craiova pentru studii. A rămas aici, îndrăgostită de oraş şi dorind să le împărtăşească şi craiovenilor din frumuseţile Poloniei. Este lector de limbă polonă la Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Universităţii din Craiova, traducător şi pe lângă acestea doctor de un an de zile după absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova şi spune că în Craiova se simte ca acasă în Poznań. 

Apropo de cursurile de limbă polonă, studenţii pot beneficia de burse oferite de universităţile din Polonia, printre care bursa Erasmus şi burse pentru şcoli de vară, precum şi de burse pentru efectuarea unor prestigioase stagii în cadrul parlamentului polonez. Iar la sfârşitul cursului studenţii vor primi atestat de limba polonă.

Anul trecut, aşa cum se va întâmpla şi anul acesta, am serbat Ziua Naţională a României, adică 1 decembrie, la Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din Craiova. Am făcut un mixt de culturi, mâncare tradiţională românească şi vodka tradiţionala poloneză. Am discutat despre posibile propuneri, despre asemănări între România şi Polonia şi ne-am amintit de momentele în care cele două ţări erau vecine. A fost pentru prima dată când am ajuns la Centrul Polonez şi am rămas impresionată de multitudinea de cărţi pe care le găsim în cadrul sălii. De atunci ne-am mai întâlnit cu Magda în diferite circumstanţe şi aproape în fiecare vineri la Filarmonica Oltenia. 

Dacă nu aţi ajuns până acum la Centrul Cultural Polonez, vă invit să faceţi acest lucru pentru toate noutăţile pe care le puteţi asimila, pentru faptul că Magda este un om absolut minunat şi promovează cultura într-un oraş în care este nevoie de ea şi pentru fiecare activitate culturală care se desfăşoară în cadrul acestuia. Centrul se afla situat în incinta Bibliotecii Universității Craiova din cartierul Lăpuș, lângă Căminul studențesc nr.10. 



26 noiembrie 2016

Viaţa cu rele şi bune

Pinterest
Dacă ar fi să mă gândesc la un lucru care mi-a schimbat viață complet, ce cuprinde stări, oameni, senzații și experiențe, acest lucru ar fi blogul. Știu că poate părea pueril sau un moft pentru cei care nu au pasiune pentru scris sau pentru cei care nu au timp pentru ceea ce presupune muncă pe blog dar pentru alții este o evadare. Pentru mine a fost și este o evadare, un mod prin care reușesc să fac ceea ce îmi place, să cunosc oameni minunați și să păstrez legătură cu ei, să particip la evenimente interesante și să învăț, permanent. 

Am decis să vă povestesc vouă, celor care mă citit și care sunteți alături de mine, despre o perioadă ceva mai ciudată din viață mea de până acum, o perioadă care și-a lăsat amprenta asupra mea și din cauza căreia încă am lacune în comportament, momente în care mă izolez, în care mă îndepărtez de oameni sau îmi e teamă de oameni ori momente în care nu știu să mă comport cu cei care mă complimentează sau îmi spun că mă citesc ori mă apreciază. Încă nu îmi vine să cred că am făcut parte din ceva atât de nesănătos, pentru mine și pentru cei cărora le păsa de mine. Nu sunt mandră de felul în care mă comportam, fată de mine însămi și fată de cei importanți din jurul meu și nici nu îi condamn pe cei care au ales, în acele momente, să plece din viață mea. Unii mi-au făcut bine prin plecarea lor, chiar dacă atunci a fost greu de digerat nouă situație. Altora încă le duc lipsă și nu pot schimba nimic. 

Timp de trei ani și jumătate, am avut o relație pe care majoritatea psihologilor, din câte am citit și din câte am discutat cu cei care mi-au întins o mână de ajutor, ar putea-o numi "o relație toxică". Această este tipul de relație care te consumă din multe puncte de vedere, cum ar fi fizic, psihic său emoțional, și în care devii dependent de o anumită persoană, această dependența putând fi asociată în mintea dependentului cu iubirea sau cu datoria față de acea persoană. Așadar, relația cu pricină te izolează de toți cei care, într-un fel sau altul, de persoană cu care te afli în respectivă relație, fie că vorbim de familie, prieteni sau colegi. Tendințele de gelozia și posesivitate sunt punctele forte ale partenerului care te consumă și se ajunge, cumva, la o relație de interdependență. Să nu mai vorbim de ameninţări cu despărţirea, mimarea unei boli sau cu suicidul.

Nu încerc să invoc regrete sau să dau timpul înapoi în vremea când toate acestea nu se întâmplau sau înainte de a cunoaște o persoană sau altă. Știu că pot să văd bunătatea într-un om și încerc, cu o disperare aproape dureroasă, uneori, să salvez oameni, mai ales pe cei care nu vor să fie salvați. Nu sunt cel mai bun om la ales alți oameni și nici nu pot să îi învinovățesc pe ei pentru faptul că profită de momentele în care primesc bunătate. Fiecare om găsești evadări în ceva și profită de oportunitățile care îi ies în cale din motive personale. Ar fi absurd să dai vina pe oameni pentru că nu te poți desprinde de ei pentru că totul ține de alegeri și de modul în care vrei să decurgă viață ta. 

Din nevoia de evadare și din pasiune pentru scris am devenit blogger și am început să împărtăşesc, cu oricine avea răbdare și interes să mă citească, experiențe și trăiri, gânduri și sentimente, fapte sau întâmplări din viață mea. De asemenea, învățam că să îi pot ajuta pe alții și căutăm informații cât să le ofer mai departe celor care aveam nevoie de un răspuns sau de o idee pentru a continua. Așa am reușit să mă ridic și să ajung undeva mai sus și mă bucur să vă pot, incă, ridică de la pământ pe cei care mă citiți. Nimeni nu merita să cunoască dezamăgirea de prea multe ori într-o viaţă de om. Aşa am ajuns să lucrez şi la o carte care spune viaţa fiecăruia dintre noi şi care se afla pe masa unei edituri. Sper din suflet să vă ajute atât cât m-a ajutat pe mine să o scriu şi atunci când îi va veni rândul să vadă lumina tiparului, să fie primită în sufletele voastre.
Pinterest
În afară de prieteni vechi am decis să mă alătur comunităţii bloggerilor olteni şi să am discuţii şi întâlniri cu aceştia iar comunitatea s-a extins, treptat şi ideile de evenimente culturale s-au multiplicat. Apoi am aflat că poţi cunoaşte şi alţi bloggeri din alte oraşe în cadrul unor evenimente anuale organizate în capitală, dar nu numai. Şi mi-am dorit să cunosc şi alţi bloggeri din ţară şi am ajuns să fac parte dintr-un cerc mai mare de prieteni şi cunoştinţe cu care împărtăşeam păreri şi impresii comune. Învăţ încă, să fiu un om (şi un blogger ) mai bun şi să ofer cititorilor exact ceea ce au nevoie să găsească într-un blog, de la poveşti asemănătoare la sfaturi, idei de evenimente culturale şi informaţii de interes pentru ei sau cei din jurul lor. 

Simţeam că am renăscut şi mă bucuram de nouă comunitate din care făceam parte. Blogmeet-urile craiovene sunt absolut fantastice şi bloggerii craioveni, dar nu numai sunt oameni minunaţi, amuzanţi, veseli şi entuziaşti, de la care poţi învăţa. Am învăţat ce înseamnă iubirea şi respectul, grija şi atenţia, bucuria şi zâmbetele şi cât de mulţi oameni minunaţi există în această Românie mare şi frumoasă. Da, există sute de oameni minunaţi în această ţară, în această lume şi este păcat să nu legi prietenii. Aşa am ajuns să am prieteni în toată ţara. Pe unii i-am cunoscut şi fizic, pe alţii urmează să îi cunosc curând. Am învăţat ce este iubirea împărtăşită şi cât de uşor poţi găsi şi oameni care nu încearcă să pară ceea ce nu sunt.


Aş vrea să înţelegem că în ciuda tuturor dezamăgirilor, frustrărilor, a experienţelor neplăcute şi a oamenilor care ne-au rănit că există oameni în această lume cu care ar fi plăcut să bem o cafea din când în când. Important este să ne cunoaştem să ne descoperim unii pe alţii şi să nu lăsăm regretele să ne înfrângă sau să frângă prietenii. Undeva pe drumul vieţii ne vom întâlni unii cu alţii, vom râde şi vom vorbi ore întregi, cu unii poate vom pune punct, alţii vor apărea când nici nu ne aşteptam, dar...nu lăsaţi neplăcerile să vă îndepărteze de oamenii de lângă voi, oricât de mult v-ar afecta. Nu neglijaţi oamenii care abia aştepta să vă vadă sau revadă, să vă strângă la piept şi să vă umple viaţa de frumos şi veselie.

Să reuşeşti în viaţă nu înseamnă să urmezi un drum drept, de la care să nu te abaţi pentru nimic în lume. Să reuşeşti să devii un Om, înseamnă să nu uiţi de cei pe lângă care treci, să nu fii nepăsător, să înţelegi că dacă îţi este dat să găseşti oameni nefericiţi, în drumul tău, este de datoria ta să le aduci un zâmbet. Întotdeauna lasă loc de “Bună ziua”, indiferent cât de trist sau dezamagit ai fi ori ce parcurs ia viata ta. Te vei mai întâlni cu aceiaşi oameni când loviturile şi abaterile de la drumul iniţial te vor proiecta ca într-un joc de “Nu te supără frate”, câteva căsuţe mai jos. Dacă vrei să ţi se răspundă la ajutor în acele momente, trebuie să saluţi la urcare şi să-i ajuţi pe cei pe lângă care treci. Niciodată nu ştii când sau prin ce mijloace, destinul vă va reuni drumurile şi cum vă puteţi ajuta reciproc. Viaţa este o luptă continuă, plină de suişuri şi coborâşuri. Este un joc de domino. Nu ştii niciodată când toată munca ta va fi ruinată şi vei avea nevoie de ajutor. Cine seamănă bunătate, primeşte recunoştinţa, cine nu ajută, este uitat. Tu, îi ajuţi pe cei mai slabi decât tine?


Lansată sub sloganul „Pentru cei puternici”, Stalinskaya este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o reuşită, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter. PPreparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

25 noiembrie 2016

Influențele din viața fiecăruia dintre noi

Poate sunt mai ciudată, de fel, dar nu îmi place să îmi amintesc oamenii și chipurile din fotografii și atât. Mi se pare ceva mult prea fad pentru ceea ce reprezintă, sau au reprezentat acei oameni, în viața ta. E calea cea mai simplă. Îmi place insă să-i asociez cu gesturi, fapte, gânduri sau vestimentația pe care au purtat-o într-un anumit moment sau vreo abatere majoră de la stilul cu care mă obișnuise acel om. 

Probabil ați observat acest lucru dar oamenii importanți din viața noastră, acei oameni cu adevărat marcanți pentru ceea ce ne definește ca indivizi, lasă urme. Ei te ajută să îți formezi inima și să devii omul care ești. Ajută la consolidarea personalității și stilului tău, poate involuntar, poate fără să realizezi acest lucru dar chiar dacă mai fac, sau nu, parte din viața ta știi că ceva din ei rămâne mereu acolo. Pur și simplu nu poți trece peste acest lucru. Nu poți să te abați de la mersul firesc al lucrurilor. Nu îți poți dezvoltă propriul stil sau propria personalitate doar din ceea ce înveți pe propria piele. Educația, faptul că din copilărie crești într-un anumit mediu sau între anumiți oameni te călește, te educă și te motivează să fii mai bun, poate chiar să ajungi la maturitate să fii cea mai bună variantă a ta. 

Omul care ești, reprezintă multitudinea caracterelor, obiceiurilor,m gândurilor, modelelor venite de la cei mai importanți oameni din viață ta. De la părinți și bunici, continuând cu prieteni, apoi colegii, vreun dascăl sau o personalitate marcantă în existența ta, de la fiecare om pe care l-ai avut în inimă preiei câte ceva, involuntar sau inconștient. Și eu, ca fiecare dintre noi de altfel, sunt multitudinea oamenilor de la care am învățat și cu ajutorul cărora m-am dezvoltat. Nu pot spune că semăn cu un anumit om sau mă regăsesc în altul. Sunt puțin din fiecare om din viața mea și întreagă datorită propriei conștiințe și capacității de a face slalom printre momente, evenimente sau situații în care trebuie să mă prezint într-un mod anume, dar păstrându-mi identitatea vie.



 Stilului sport, cu care mă învățasem din copilărie, i s-a alăturat stilul elegant pe care mama m-a învățat să îl pun în valoare odată cu anii de liceu. Colegele de liceu mi-au dat imboldul de a renunța la ghiozdane în detrimentul genților, mai feminine, de exemplu. În facultate am învățat că este necesar să realizezi că te maturizezi și că doar un stil vestimentar poate transmite nepăsare unei personalități cu care intri în contact. Ori o ținută elegantă combinată cu accesorii casual sau sport pot fi o alegere mult mai echitabilă. De asemenea, pentru primul job mi-am dat seamă că trebuie să mă prezint că o profesionistă, că un om cu capul pe umeri și nu că o școlăriță care nu știe ce face în acel loc sau cum a aterizat acolo. 
  
De exemplu, mă gândeam cât de tare îmi plac blugii  Levi's. Dacă ar fi sa fac o combinație intre stiluri ar fi piesa de rezistență alaturi de o cămasă Rosetta marca  Tommy Hilfiger albastră cu o mică fundă roșie la gât. Bine, sunt un pic egoistă aici, ce-i drept pentru că îmi place nu doar croiala ci și faptul că îmbină cele două culori pe care le ador. Și așa combini stilul casual, blugi în ce model vrei sau te avantajează cu stilul elegant, o cămașă absolut adorabilă care îți pune în evidența postura. Și nu știu ce e mai frumos decât să te joci cu stilurile, să te gândești la câte ai învățat de la oamenii din viața ta și să te imaginezi în aceeași cameră cu acele persoane purtând o ținută care să îți evidențieze cele mai frumoase părți ale corpului dar să le reamintească celorlalți că tot ceea ce ești și tot ceea ce faci li se datorează și lor i-ar face, cu siguranță, mândri și fericiți pentru omul care ai devenit și pentru câte vei face, mai departe, în viață.  

Suntem diferiți, unici în felul nostru, insă nimeni nu are răbdare să te învețe în stilul în care ai tu nevoie să fii invătat. Încerc să mă obișnuiesc cu gândul că am, incă, oameni frumoși în viața mea. E greu să văd acest lucru ca pe ceva de lungă durată. Am veșnica presimțire că, în curând, totul se va nărui ca un vis pe care ți-l amintești vag, a doua zi. Probabil am încercat cu toții să ne ancorăm în trecut, pentru că acolo găseam oamenii cei mai dragi inimii noastre. Ar trebui să ne eliberăm de lanțurile grele ale regretului sau al tristeții. Ar trebui să fim fericiți pentru că am întâlnit acei oameni, cândva, în drumul nostru prin viată și i-am iubit. Cu sigurantă incă îi mai iubim. De la fiecare om invătăm câte ceva, o lecție, un sfat, o povată, o poveste, un gând sau cum să iubim.  

Acest articol răspunde provocării lansate în cadrul competiției SuperBlog. 

23 noiembrie 2016

Excursie pe meleaguri elene

bucurestifm.ro
Când eram copil am ajuns la Jocurile Olimpice care se desfăşurau în 2004 în Atena. Este adevărat, am vizitat câteva dintre cele mai importante atracţii turistice ale oraşului şi m-am bucurat de cât de animat era cu acea ocazie. Am două regrete, însă: Primul este acela că nu am cumpărat decât una dintre cele două mascote ale evenimentului (Încă sunt un pic copilăroasă, nu daţi cu roşii) şi al doilea că nu ştiam mai multe despre Grecia la vârsta aceea. Cel mai probabil aş fi ştiut să apreciez mai mult Acropole, Teatrul lui Dionysos, Muzeul de ceramică tradiţională greacă, s.a.

Şi ce ar fi viața omului fară Vacanțe Speciale? De fapt, mi-ar plăcea să organizez o mică vacanţă împreună cu o mână de prieteni în minunata ţară elena din mai multe motive. Majoritatea prietenilor mei sunt plecaţi din ţară şi mi-ar plăcea să vedem o zonă neutră în care să uităm de grijile de acasă sau de faptul că peste câteva zile se vor reîntoarce la muncă. De altfel, Grecia este o zonă în care preţurile nu sunt atât de piperate pe cât s-ar crede. Nu erau în 2004 când am fost eu şi nu sunt nici acum iar plajele lor sunt apreciate de turiştii care poposesc acolo. Numai eu ştiu oameni care au fost de o mulţime de ori în Thasos şi sunt la fel de încântaţi de acea zonă, de exemplu.

Dar eu vreau istoria şi cultura pentru care Grecia este atât de cunoscută. Vreau să înţeleg cum s-a dezvoltat această civilizaţie, să urmăresc construcţiile despre care am învăţat la istoria artei, să dau culoare vaselor de ceramică ce şi-au pierdut-o odată cu timpul şi prietenii mei sunt mai mult decât încântaţi când le mai povestesc câte un detaliu despre această zonă. Şi vreau să merg cu metroul, din nou, pentru că în Grecia subteranul este un fel de muzeu în miniatură. Sunt vase din ceramică expuse, tăbliţe cu tot felul de confruntări care spun povestea oraşului, statuete dintre cele mai diverse şi îţi dă acea senzaţie plăcută de respect pentru istorie şi de păstrare a culturii. 

ghidturciagrecia.ro

Să facem un tur al întregului oraş ar fi o adevărată lecţie pentru fiecare dintre noi. Vreau să ajungem în zona veche a oraşului, Monastiraki, pe care eu am văzut-o fugitiv pentru bazarul pe care îl adăposteşte în prezent dar şi pentru Muzeul Kyriazopoulos pentru a face cunoştinţă cu trecutul oriental al zonei. Să ajungem la Acropole pentru a vedea cele 21 de vestigii care adăpostesc o colecţie de bogaţii impresionante ale culturii şi civilizaţiei elene. Pentru că nu cuprinde doar partenonul, ci şi alte obiective de o importanţă covârşitoare a acestei civilizaţii pentru umanitate. De aici va fi extrem de simplu să coborâm în Plaka, cartierul de la poalele Acropolelui unde se găsesc importante puncte demne de vizitat cum ar fi Colecția de ceramică Kyriazopoulos ori Muzeul de Artă Populară Grecească.

Îmi amintesc, clar, când am ajuns eu în Grecia că am avut posibilitatea să achiziţionăm un bilet pentru şase obiective turistice iar preţul era destul de mic. Eu am plătit undeva la 6 euro, fiind copil, dar şi elevii şi studenţii se bucurau de aceleaşi facilităţi indiferent de ţara de origine. Un bilet întreg costa 12 euro dar consider că merită cu prisosinţă banii pentru că am vizitat, atunci, Acropole, Agora, Forumul Roman cu Turnul Vânturilor, Templul lui Zeus Olimpianul, Biblioteca lui Hadrian şi Kerameikos şi Teatrul lui Dionysos. Ca un mic secret, când făceam trecerea spre teatru, exista o zonă organizată cu fibră optică într-un mecanism destul de interesant pe lângă care treceai şi acesta reacţiona ca într-un cântec. Mi-a amintit de acei maeştri care îşi trec degetele peste pahare de diferite mărimi pentru a crea sunete diverse. Cred că în aceeaşi manieră funcţiona şi acel mecanism. Ţin minte că eram vrăjită.

traveleuropa.ro

Ce nu am ajuns să văd în Atena, deşi îmi doresc de mult timp, este Pireul, portul Atenei care pare un oraş în sine mai ales că ne poate facilita accesul către insule, spre Creta mai bine zis. Şi pentru că nu vreau să ne rezumăm la capitală, cred că ar fi o alegere inspirată să ajungem în Creta, într-unul dintre circuitele turistice despre care am tot citit şi pe care le-am tot analizat cât să îmi dau seama cum pot organiza un tur în care să ne familiarizăm şi cu partea aceasta a istoriei Greciei.

Şi nu m-am înşelat pentru că şi Creta este extrem de ofertantă în ceea ce priveşte obiectivele turistice. Muzeul de Arheologie din Heraklion este mai mult decât interesant în acest sens. Desigur, principala atracţie a zonei nu trebuie ratată şi anume Palatului Regal minoic de la Knossos, în special pentru că întregul sit de la Knossos are undeva la 75 de hectare. Cel mai mare munte din creta este Idi, de asemenea de neratat la fel ca şi Vârfurile Munţilor Lefka Ori pentru zăpada care îi acoperă mare parte din an. Ştiu că insulă este împărţită în patru zone de interes Chania, Rethimno, Heraklion şi Lasithi aşa că ne putem lua mai mult timp pentru acestea, ca să ne bucurăm de tot ceea ce are insula de oferit.


Avem nevoie doar de puţină nebunia specifică vârstei, curiozitatea pe care o posedăm cu toţii şi suntem gata de drum prin minunata şi fermecătoarea zonă elenă. Restul ţine de noi, entuziasmul nostru şi ceea ce urmează să ne surprindă în Grecia. 

Articolul răspunde provocării lansate în cadrul competiţiei SuperBlog.